DRUMUL DE POVESTE ȘI NOAPTEA DE NEUITAT

DIN EVEREST BASE CAMP

29 MARTIE-14 APRILIE 2020

25 APRILIE-10 MAI 2020

OCTOMBRIE-NOIEMBRIE 2020


Ți-ar plăcea să faci Everest Base Camp trekking? Ți-ai dorit să respiri, măcar pentru câteva ore, același aer cu temerarii care încearcă să urce cel mai înalt vârf al pământului? Ai văzut filmul Everest și ți-ar plăcea să simți tensiunea din tabăra de bază de pe Khumbu Glacier dinaintea ascensiunii finale?

Acum ai ocazia să petreci 24 de ore în Everest Base Camp!

Everest Base Camp Trek este cel mai cunoscut și printre cele mai frumoase trekkinguri din lume. Torente traversate pe poduri suspendate, văi spectaculoase între versanții munților de peste 7000 de metri, mânăstiri budhiste și temple hinduse și, peste toate, experiența personală specială a trekingului la altitudine fac din Everest Base Camp Trek un must do pentru căutătorii de aventură, fotografie și experiențe culturale inedite. Aeroportul din Lukla, pitorescul oraș Namche Bazzar, liniștea mânăstirii de la Tengboche, spectacolul piramidei lui Ama Dablam (vârful supranumit Matterhorn-ul din Himalaya), ascensiunea Kallapathar-ului și pozele de neuitat cu Everstul la apus, energia fantastică a sanctuarului de la 4800m sau întâlnirea cu climbing sherpas care au urcat Everestul de multe ori, sunt doar câteva dintre poveștile drumului din Kathmandu spre Everest Base Camp.

Pentru răspunsuri la întrebări de genul „copilul meu ar putea să facă un trekking în Everest Base Camp?”, click aici.

*Everest Base Camp este un trek. Nu necesită o pregătire montană specifică, dar o condiție fizică decentă este recomandată.

Ziua 1 Zbor București – Kathmandu

Cazare la hotel de 3***, vizită în Thamel, cartierul turistic al capitalei Nepalului

Ziua 2 Zbor Kathmandu–Lukla și trekking spre Phakding (2652m)

Dis de dimineață zburăm către Lukla. Acest zbor este o experiență în sine, aeroportul Tenzing-Hillary fiind situat la 2800 de metri altitudine. Pista are o înclinație de 12%, astfel încât diferența dintre startul și capătul pistei este de vreo 60 de metri, zic nepalezii! Trek-ul până la Phakding ne poartă pe lângă masivul Kusum Kangaru.

Durata zborului: 30 de minute

Durata trekkingului: 3 ore

Ziua 3 Trekking spre Namche Bazaar (3440m)

Drumul ne duce prin păduri de pin și cedru spre celebrul sat Namche Bazaar, un punct istoric de comerț, unde nepalezii și tibetanii schimbau sare, carne uscată și textile. Dincolo de frumusețea zonei, Namche Bazaar este cel mai bun loc de unde putem cumpăra obiecte tradiționale nepaleze și unde putem vizita un muzeu al culturii sherpa. Este cunoscut ca poarta către Everest. Vom petrece aici două zile pentru aclimatizare, socializare și shopping. Pe drum, putem vedea primele sclipiri ale Everestului și ale vârfurilor vecine.

Durata drumului: 6,5 ore

Ziua 4 Namche Bazaar – Everest View Hotel și retur

După micul dejun, plecăm într-un trek de aclimatizare către Everest View Hotel. Ajungem la statuia lui Tenzing Norgay, apoi drumul trece pe lângă Syangboche (3720m), cu aeroportul său utilitar, de unde vom putea vedea prima dată Lhotse (8414m) și Ama Dablam (6856m), dar și pe Cholatse, Tabuche, Tamserku sau Kantega.

Durata drumului: 4,5 ore

Ziua 5 Trekking spre mănăstirea Tengboche (3860m)

Începem ziua pe o potecă aproape plată care ne poartă prin fața Everestului și coborâm adânc în Dudh Kosi Valley, de unde urcăm apoi spre celebra mănăstire Tengboche, centrul spiritual al regiunii Khumbu, pe care o vizităm. Urcușul este lung, dar peisajele uimitoare cu masivul Ama Dablam și, când e senin, chiar cu Everestul compensează din plin efortul.

Durata drumului: 5 ore

Ziua 6 Trekking spre Dingboche (4410m)

Ziua începe cu o coborâre prin pădure, traversăm valea Imja Khola și mergem către Pangboche (3900m). Azi este, probabil, cea mai interesantă zi de trekking pentru că putem admira view-uri de senzație cu Ama Dablam, Lhotse și alte vârfuri de peste 6000 de metri. Drumul traversează zone superbe de pășuni și ajungem la Dingboche, în zona cunoscută drept „summer valley”.

Durata drumului: 5 ore

Ziua 7 Dingboche-Nagerjun și retur

Este a doua perioadă necesară pentru aclimatizare și vom face un trekking de 6 ore până la 5100 de metri. Va fi o zi solicitantă din punct de vedere fizic, pentru că vom urca niște pante destul de abrupte și asta la o altitudine destul de mare. Răsplata vine din peisajele excepționale ale Pheriche Valley și din posibilitatea de a-l vedea pe Makalu (8481m), al cincilea opt miar al lumii.

Durata drumului: 6 ore

Ziua 8 Trekking spre Lobuche (4910m)

Pe drumul către Lobuche, trecem pe la Trekkers Aid Post din Pheriche (4240m), unde doctori volutari din lumea occidentală oferă consultații și tratamente, dar fac și cercetări asupra efectelor altitudinii asupra metabolismului uman. Urcăm pe vale, după care coborâm pe păsunile iacilor către Lobuche (4910m).

Durata drumului: 5 ore

Ziua 9 Trekking to Gorekshep (5180m)

Drumul curge printre pajiști către ghețarul Khumbu. Drept în fața noastră este Kalapattar, cel mai înaintat punct de unde se poate admira întreaga față sudică a Everestului. Este ziua în care ajungem la cea mai mare altitudine a întregii călătorii, 5545m, cel mai bun punct de vizionare a Everestului și a altor vârfuri din superbul lanț Himalayan, ca Lothse și Nuptse. Aici, pe Kalapattar, este instalată cea mai înaltă webcam din lume.

Durata drumului: 3 ore

Ziua 10 Trekking spre Everest Base Camp (5400m)

Va fi o zi dificilă, nu pentru că diferența de altitudine câștigată este prea mare ci din cauza multelor coborâri și urcări de pe traseu. Dar ajungem în Everest Base Camp, locul de unde încep ascensiunile pe Everest. Khumbu Glacier și cascadelelui de gheață fac să merite efortul depus până aici. Petrecem ziua și noaptea într-unul dintre cele mai pline de emoție locuri ale lumii, tabăra de bază a celui mai înalt munte al Terrei. Noaptea dormim în cort, cu zgomotele inconfundabile ale mișcării ghețarului Khumbu sub cap.

Durata drumului: 3 ore

Ziua 11 Everest Base Camp – Gorekshep – Pangboche

Durata drumului: 7,5 ore

Ziua 12 Pangboche – Namche Baazar

Durata drumului: 7 ore

Ziua 13 Namche Baazar – Lukla

Durata drumului: 7 ore

Ziua 14 Zbor Lukla – Kathmandu

Zilele 15, 16 Două zile de rezervă pentru zborul Lukla – Kathmandu sau de vizitat Kathmandu

Ziua 17 Zborul Kathmandu – București

PREȚUL INCLUDE

Transferuri aeroport-hotel-aeroport


4 x cazare + breakfast în Kathmandu Hotel 3***


Full board (mic dejun, prânz, cină) pe perioada trekking-ului


Cazare în lodge-uri pe perioada trekking-ului în camere duble


O noapte de cazare + mese în tabăra de bază de pe Everest


Serviciile de ghizi și porteri (1 porter la două persoane)


Biletele de avion Kathmandu-Lukla-Kathmandu


Taxa de acces în Parcul Național Sagarmatha

DATE TEHNICE

Device-urile cu baterii (telefoane, camere foto, e-reader etc) pot fi încărcate contra cost la lodge-urile unde ne cazăm. La fel, apa se achiziționează contra cost.


evereSTory este un trek, așadar nu necesită o pregătire montană tehnică specifică. O condiție fizică bună este recomandabilă.


Viza de Nepal se ia în aeroport și costă 50USD/30 zile.


Nu sunt necesare vaccinuri


Nepalul este o țară sigură pentru turiști, iar distrugerile cutremurului din 2015 au fost înlăturate de pe traseele de treking.


În multe lodge-uri de pe traseu se poate face duș, iar, în unele, contra-cost (5-6 USD).


Un porter se împarte la două persoane, așa că bagajul fiecăruia nu trebuie să depășească 14kg.


Recomand cumpărarea de cartele GSM locale, pentru că sunt mult mai ieftine decât roaming-ul. Spre exemplu, un minut de convorbire cu România în roaming costă cam 2,5 euro, în timp ce convorbirile internaționale de pe o cartelă nepaleză sunt cam 0,5-0,8USD/min